Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, a declarat joi, la B1 TV, că Dacian Cioloș este cel care poate pune capăt crizei politice, prin depunerea mandatului de premier desemnat și revenirea la masa discuțiilor alături de liberali și UDMR pentru reformarea coaliției în jurul unui premier PNL. El consideră că putea fi evitată această criză guvernamentală, dacă USR PLUS venea cu o propunere de ministru al Justiției, după ce Stelian Ion a fost demis de premierul Florin Cîțu.
„Vreau să vă spun că nu e vorba de tragere de timp. Dacă vorbim de tragere de timp, trebuie să discutăm cu domnul Cioloș, care este singurul care poate să pună capăt tragerii de timp. Pe de altă parte, într-adevăr, tuturor puțin ne pasă de orgolii, trebuie să ne gândim la țară, numai că această criză a fost generată tocmai de orgolii. La momentul la care domnul premier l-a demis pe domnul Stelian Ion s-a pus problema de orgolii pentru că atunci oricând USR putea să vină cu un alt ministru al Justiției. Ulterior, când USR și-a retras toți miniștrii de la guvernare și aplaudau în holul Parlamentului această retragere de la guvernare, s-a pus problema de orgolii. La momentul acela nu am văzut pe nimeni să spună că puțin îi pasă de orgoliile USR și existau și puncte de vedere care spuneau că au dreptate”, a declarat Dan Vîlceanu.
El a criticat decizia USR-iștilor care au afirmat că nu discută cu PSD și AUR, după ce aceștia au complotat împreună pentru dărâmarea Guvernului condus de Florin Cîțu, dar consideră că este necesar ca partidele care au făcut parte din coaliția de guvernare, PNL-USR PLUS-UDMR să revină la masa discuțiilor pentru formarea unei majorități care să poată să guverneze România.
„La momentul la care noi discutăm, domnul Cioloș nici măcar nu a discutat cu aliații dânsului de la PSD și AUR. (…) Există fapte. Factual, în Parlament, USR a votat cu PSD și AUR. (…) Trebuie să depășim această etapă, și noi ne dorim să refacem alianța, să refacem coaliția de guvernare, însă așa cum este natural să o faci, o faci în jurul celui mai mare partid din coaliție, și asta se poate întâmpla foarte repede”, a adăugat liberalul.
Secretarul general al PNL a afirmat că refacerea coaliției se poate realiza foarte ușor, dacă premierul desemnat, Dacian Cioloș, își depune mandatul și revine la masa discuțiilor cu PNL și UDMR pentru a discuta mecanismul prin care se poate guverna în jurul unui premier liberal.
„După ce își depune mandatul, ne punem la masă și discutăm foarte serios care este mecanismul prin care putem guverna împreună în jurul unui premier liberal, așa cum este natural să se întâmple, și după aceea putem să ne clarificăm toate aceste lucruri. (…) Premierul liberal nu poate fi stabilit decât de Partidul Național Liberal. (…) Nu e vorba de a te crampona sau a nu te crampona, ci pur și simplu procedural există un mod de a stabili premierul în Partidul Național Liberal, scris în statut, cum și cei de la USR își stabilesc miniștrii cum prevede statutul lor”, a mai spus Dan Vîlceanu.